[ No Description ]
Născut într-o clopotniță, într-un sat din Alpii Elvețieni, Moses, fiul unei sărmane surdo-mute este înzestrat cu un auz remarcabil și cu o voce la fel de limpede precum sunetul uriașelor clopote sub care a văzut lumina zilei. Sunetele îi vor fi harta cea mai de încredere pe parcursul vieții sale marcate de muzică, la început în corul unei mânăstiri și, în cele din urmă, pe scenele celor mai de seama teatre din Viena și din Veneția. Binecuvântare, dar și blestem, vocea sa angelică este vocea unui musico, castrat împotriva propriei voințe, pentru a-i păstra puritatea și limpezimea. Moses își va trăi iubirea pentru o tânără nobilă din Sankt Gallen cu intensitate fidelă și tragism, până la capăt, asemenea lui Orfeu, în opera cu care își face neașteptat debutul pe scena, la premiera dirijată de celebrul Gluck.
Adevăruri sfâșietoare, frumusețe, arta, ură, conspirații, zâmbete printre lacrimi și mai ales sunete care să exprime emoții într-un limbaj universal… romanul lui Harvell înfățișează o poveste strălucitoare și gravă, că bătaia în amurg a marelui Pummerin, din Catedrala Sfântul Ștefan.
Roman publicat în 12 țări.