Mitropolitul Antim este după câte știm până acum primul care rupând cu tradiția se urcă în amvonul mitropoliei în zilele marilor sărbători ca să grăiască poporului său drept de la suflet la suflet. Până la el în biserica noastră locul predicii îl ținea cazania; dar cazaniile alcătuite cu multe veacuri în urmă cuprindeau explicarea textelor evanghelice în linii general-omenești ca pentru toate vremurile și pentru toate societățile pe când societatea românească de la începutul secolului al XVIII lea avea nevoie de o învățătură vie adaptată la nevoile ei duhovnicești la suferințele ei la durerile ei. Mitropolitul Antim a înțeles acest mare adevăr și de pe înălțimea amvonului el a știut să găsească cuvinte mișcătoare de mângâiere care răsunau adânc în suflete alinând necazurile unui neam întreg ca de pildă acele discrete aluzii la lăcomia nesățioasă a turcilor care nu mai conteneau cu biruri și angarale.

În evoluția literaturii vechi Antim Ivireanul are meritul de a fi stimulat introducerea limbii materne în bisericile din Ţara Românească și de a fi fost inițiatorul predicii — o predică vie adaptată nevoilor societății și timpului de o mare înălțime morală și o reală frumusețe stilistică. El a dat o strălucire deosebită domniei lui Brâncoveanu fiindcă l-a ajutat ca potrivit unei tradiții mai vechi a domnilor Basarabi să ia sub oblăduirea lui creștinătatea ortodoxă oprimată sub vitrega stăpânire a turcilor.

Nicolae CARTOJAN Istoria literaturii române vechi