[ No Description ]
„Dragă Anna, am început să scriu această scrisoare de atâtea ori, dar mă văd nevoită să o iau din nou de la capăt, neștiind cum să-ți spun că...“
Scrisoarea neterminată este singurul indiciu pe care Tara și Emerson îl au la dispoziție pentru a înțelege motivul sinuciderii prietenei lor, Noelle. Toate lucrurile pe care le știau de peste două decenii despre Noelle – dragostea ei pentru profesia de moașă, pasiunea cu care se dedica diverselor cauze, afecțiunea pe care le-o purta prietenilor și familiei – caracterizau o femeie care iubea viața.
Și totuși, atâtea lucruri rămase învăluite în mister în privința ei au determinat-o să aleagă la un moment dat calea tragică și definitivă a morții...
Odată cu descoperirea scrisorii și a secretului sfâșietor pe care Noelle îl ascundea, prietenele ei încep să dezvăluie adevărul despre femeia complexă și practic necunoscută care le-a influențat atât de mult viețile, prin amalgamul de dragoste și trădare, compasiune și minciuni, speranțe și deziluzii care i-au definit existența tragică.