În lunga lui carieră de ofițer de infanterie, Eisenhower a ținut rareori o pușcă în mână și nu a luptat nici măcar
într-o singură bătălie, dar a ajuns să comande cea mai modernă și mai puternică forță armată care exista atunci în lume. El a reprezentat tipul comandantului militar fundamental nou, potrivit pentru solicitările impuse de războiul industrializat al secolului XX, în care inamicul era învins mai degrabă printr-un management superior decât prin forța concretă a armelor. Probabil cea mai importantă calitate a lui Eisenhower a fost aceea de om de stat, care a reușit să țină laolaltă o coaliție fracturată, în ciuda relațiilor dificile dintre comandanții americani și britanici, și care ulterior avea să stea în fruntea țării ca președinte, într-o perioadă în care Războiul Rece era în plină desfășurare.