[ No Description ]



 



Rp 20.340

Cele mai îndrăgite activităţi extracurriculare sunt cele din domeniul cultural-artistic. Serbările şcolare, prin programul lor variat şi tematica atractivă, combină o serie de activităţi de pregătire din domeniul muzical, sportiv, artă plastică, tehnologie, activităţi în care elevii devin creativi, spontani, surprinzători. Organizatorii serbărilor şcolare sunt învăţătorii/profesorii care nu de puţine ori s-au confruntat cu o serie de probleme privind scenariul, punerea în scenă a programului ales şi nu în ultimul rând cu prestaţia artistică a elevilor. În oricare din aceste situaţii, învăţătorul s-a văzut pus în faţa creării unui scenariu de serbare. Grea muncă! Adună material literar, muzical, asamblează materialul într-un tot unitar, începe a-l repartiza copiilor şi apoi a-l repeta până ce copiii îl stăpânesc bine. Toate aceste etape premergătoare serbării sunt deosebit de importante şi necesită foarte mult timp. Lucrarea de față vine în sprijinul cadrelor didactice, oferind atât repere metodice privin pregătirea unei serbări cât și scenarii pentru cele mai îndrăgite dintre acestea: Crăciunul, Serbarea Abecedarului, Venirea primăverii, 1 Decembrie, șezători, carnaval. Scenariile sunt completate cu recomandări privind scenografia, regia şi costumele copiilor. Toate scenariile prezentate în această carte sunt practicate de-a lungul a generaţii întregi de elevi, cu un succes deosebit în rândul micilor artişti dar şi al spectatorilor: părinţi, bunici sau alţi invitaţi. Aceste scenarii pot fi luate ca atare sau pot constitui suportul unor noi scenarii create după gustul şi dorinţa fiecărui organizator în parte. Ediție revizuită.
view book